O forță extraordinară

Ele sunt departe de standardele convenționale ale frumuseții. Ele nu urmează canoanele – ci le creează. Vă vom poveste despre femeile care stârnesc admirația noastră pentru modul în care sunt capabile să se accepte așa cum sunt. Ei bine, aproape, mai mult sau mai puțin!

ANDROGYNOUS
Tilda Swinton
Androgynous, Android, Regina Avanguard – cum numai nu o numesc pe această actriță, cu un look neobișnuit. Este dificil de evaluat la scara "frumos - urât," fața ei, părul, ținuta și costumele ei - atent gândite ce o ajută să-și joace rolul în viața de zi cu zi.
- Întotdeauna am știut că nu sunt frumoasă - a spus Tilda. – Acest lucru constituie un mare avantaj. Toți prietenii mei frumoși, au operat cu acest atu mai devreme sau mai târziu, făcându-și apariția în anumite circumstanțe. Își amintesc mereu că ei au păr blond, ochi albaștri, buze pline, și conform acestora ar trebui să acționeze corespunzător. Aceasta este o mare presiune, de care am fost lipsită.
Ea nu încearcă să placă, nu optează pentru  chirurgii plastice, nu își mărește sau micșorează părțile corpului.  Însă rămâne atât de neobișnuită, pe cât este de posibil. "Îmi place, - spune Haider Ackermann, unul dintre designerii favoriți a Tildei Swinton - că ea nu a fost îngrijoraă dacă oamenii vor dori ceea ce face ea sau nu." Noi putem doar invidio astfel de încredere.”

SPARGE STEREOTIPURI
Kim Kardashian
Ca un copil, Kim a fost foarte stresată din cauza faptului ca are sânii și soldurile prea mari. Astfel că s-a încuiat în baie și am plâns. "M-am rugat ca sânii mei să se oprească  de crescut – își amintește starul. - Tata mi-a spus că sunt deosebită, și că, când voi crește mare, toți tinerii mă vor iubi. Dar era un lucrul important să mă accept așa cum eram. Si într-adevăr acest lucru m-a ajutat. " Dar, spre deosebire de alte personaje noastre, acceptarea pasivă nu se limitează la: înțeleagerea și acceptarea punctele lor forte, Kim nu a ratat ocazia de a le evidenția cu ajutorul chirurgiei plastice. În conformitate cu diverse surse, lista operațiunilor care au fost făcute de Kim, include rinoplastie (Remodelarea nasului), mamoplastia (schimbarea de formă a pieptului ), gluteoplastie (augmentare de fese), numeroase liposucție și injecții cu plasmă și materiale de umplutură faciale din plastic. Suntem recunoscători lui Kim și medicinei modernă pentru persistența, credința în sine, și mai ales pentru fraza formatorului din sala de sport: "Astăzi antrenăm Kardashiani."

 

 

TALENTE SI ADMIRATORI
Lady Gaga
Lady Gaga, născută Stefani Joanne Angelina Germanotta, nu se considera o deosebit de frumoasă și chiar atractivă. Toată viața mea, pornind de la o vârstă fragedă, steaua ori s-a luptat cu bulimia, sau cu o obezitate nesănătoasă. Potrivit cantareatei, aspectul perfect, nu joacă un rol special pentru ea, deoarece ea nu este un model, cel mai important aspect este muzica și conținutul. Ținutele ei incredibile, printre care o rochie făcută din carne – care nu este de fapt cea mai ieșită din comun, toate acestea subliniază doar un lucru: imagine exterioară servește ca posibilitate de exprimare a conținutul interior și se poate schimba radical. Să câștige încrederea în sine cântareaței i-au ajutat fanii care au ajutat-o pe Lady Gaga să se  accepte pentru cine este ea. Un exemplu în acest sens – este îndrăzneala cu care apare steaua în public, nu încearcă să ascundă neajunsurile, de exemplu, ea poate să meargă pe străzile din New York City, cu pieptul aproape gol, uitând de vergeturi. "Când mănânc în mod normal, și nu mă îngrijorez  cu privire la aspectul meu, sunt fericită, mai fericit decât oricând aș putea fi. Sunt mândră de mine, indiferent ce haine sau mărime port, "- a spus Lady Gaga. Credem că într-adevăr alimentația sănătoasă nu are nimic cu probleme kilogramelor în plus.

RABDARE ȘI MUNCĂ GREA

Lindsay Vikson                                                                                                                                                                                                                                                                        Una dintre cele mai căutate modele din lume, este un fost copil ce era extrem de îngrijorat de înălțimea sa, de faptul că era slab și cel mai important de spațiul dintre dinții din față. Noi nu am fi fost în stare să admirăm frumusețea ei  extraordinară și capacitatea de a se transforma într-o varietate de imagini, în cazul în care nu ar fi avut parte de sprijinul părinților și marelui fotograf contemporan Steven Meisel, care i-a deschis lumea revistelor mondene. La vârsta de 15 ani, Lindsay a fost fotografiată pentru revista Vogue, iar la scurt timp după aceea Miuccia Prada a ales-o pe ea  pentru spectacolele de deschidere ale Prada si ca față a brandului Miu Miu. Fața de păpușă, ochii mari, buzele pline – îi sunt caracteristice modelului prin care îi atrage pe unii și îi respinge pe, dar Lindsay judecă pe bună dreptate este imposibil să mulțumești pe toată lumea. Munca grea a ajutat-o să câștige recunoașterea publicului său și să aibă încredere în sine, și iar spațiul dintre dinți de care se rușina pe vremurile când era copil a devenit cartea ei de vizită. Un detaliu caracteristic: în rutina zilnică, practic, nu utilizează machiaj, făcând abstracție de trăsăturile ei speciale.

Cititi mai multe despre modul de a-vă extinde toate aspectele frumuseții Dvs cu Oriflame.





Text: Foto: Shutterstock