DE CE ANUME CROITORIE? ȘI DE CE ANUME ACCESORII DE MODĂ, CI NU ÎMBRĂCĂMINTE SAU PANTOFI, DE EXEMPLU?
Sunt pasionată de croitorie din copilărie. Dulapul cu haine sl mamei mele era pentru mine ceva de genul unei lăzi cu comori: cele mai trendy rochii, costume, fuste și bluze din anii 60-70. Aveam chiar așa o idee secretă: să iau câteva lucruri de ale mamei și să le refac pentru mine. Credeam că astfel voi deveni și eu cool, ha-ha! De îndată ce am început să cos pentru comerț, mi-am dat seama că îmi lipsește ceva pentru ca să completez.
CE FAVORIZEAZĂ GENERAREA IDEII?
Ador călătoriile în afara orașului! Să merg foarte departe, să mă simt calm și să scap de stres și de griji. Astfel de călătorii sunt pentru mine aidoma meditației. După un timp simt acest sentiment deosebit când ideile vin una după alta, insuflându-mi dorința de a crea, de a încerca.
M-am născut și am crescut în Stockholm, iar la vârsta de 20 de ani am plecat în China și am locuit acolo timp de 8 ani. Învățam limba, descopeream cultura, dar la un moment dat mi-am dat seama că este suficient. Acum vreau să locuiesc în Suedia și doar aici. Aici este casa mea și sufletul meu. De aceea, modul meu preferat de a găsi inspirație este de a pleca în afara orașului, într-un sătuc mic suedez.
De asemenea, urmăresc munca designerilor care lucrează într-un stil minimalist. Pentru a crea imprimeuri pentru colecția exotică "Ocean și tropice" am luat ca bază abstracția și luminile orașului. Natura suedeză este minimalistă, și mi se pare, că aceasta ar putea fi completată cu imprimeuri exotice și culori aprinse.
CUM VI SE PARE LUCRU ASUPRA COLECȚIEI ACCESORIILOR PENTRU COMPANIA ORIFLAME?
Extraordinar! Colaborarea cu o echipă atât de talentată este de neprețuit. Ne înțelegem din jumătate de cuvânt, ei mă ajută ca ideile mele să dobândească forme. Nu pot descrie sentimentul când mi-am văzut, pentru prima dată lucrarea în catalog, pe site și în cadrul conferinței. Mândrie, bucurie și satisfacție. A avut loc și o istorie amuzantă! Odată am creat o geantă, în colaborare cu Oriflame, pe care în calitate de autor al colecției era specificat numele meu. Și ce a urmat? Am primit zeci de cereri de prietenie pe Facebook de la consultanții din America Latină, precum și mai multe mesaje de la prieteni și cunoștințe. Sunt o persoană destul de timidă, și este dificil pentru mine de a avea o atenție excesivă. Și, sincer vorbind, nu m-am așteptat la un astfel de efect!
CE ESTE CEL MAI IMPORTANT PENTRU DVS.?
Să fiu mereu sinceră cu mine și cu cei din jur, și să-i respect pe ceilalți. Natura și dezvoltarea durabilă. Cred, că acestea se intercalează. Pentru mine, îngrijirea mediului nu este o tendință. Este modul, în care aș vrea să-mi trăiesc viața. Apreciez foarte mult colaborarea cu compania Oriflame, această companie nu pare a fi o afacere fashion "de scurtă durată". Când creez colecții și produse, acestea sunt create nu pentru o lună, ci pentru mai multe sezoane. De ce acest lucru este atât de important? Clienții nu trebuie să cumpere tot mai multe lucruri, nu este nevoie nici să arunce lucrurile vechi pentru a cumpăra altele noi. Economisirea bugetului, conservarea naturii sunt niște lucruri foarte importante. Voi lucra cu cea mai mare plăcere pentru a lansa o altă colecție de accesorii, creată pe principiile dezvoltării durabile. Oriflame — o companie suedeză cunoscută și respectată în întreaga lume. Și eu simt că munca mea face lumea mai bună.
POVESTIȚI-NE DESPRE COLECȚIA ACEESORIILOR DE VARĂ. CARE SUNT CELE MAI PREFERATE?
În primul rând, merge vorba despre un set de eșarfe cu imprimeuri în nuanțele albastru și portocaliu. Există o varietate de metode de a purta fiecare din aceste eșarfe: ca top, fustă, rochie, centură, geantaă sau turban. Un accesoriu perfect pentru perioada de vară, care nu necesită mult spațiu în bagajul de mână.
În al doilea rând, geanta perforată cu pungă cosmetică. Aceasta poate fi purtată atât în birou, cât și la plajă:dimensiunea încăpătoare și design-ul universal permit acest lucru!
Și, în al treilea rând, bijuteriile! Prefer soluțiile universale. Mergi la o întâlnire de afaceri? Alege să porți cuișoare elegante, care se potrivesc perfect oricărui stil. Un eveniment de seară? Fixează pe cuișoare frunze-pandantiv, completează stilul cu o brățară sau o centură aurie pe geantă. Îți dorești și mai multă culoare? Adăugă un pandantiv cu cristale colorate.