Tendințele verii în frumusețe

Stilul străzii indică cel mai corect dacă tendințele de pe podiumuri au fost adoptate sau nu. De la săptămâna modei până la zonele de festival, noi am căutat cele mai încântătoare lookuri de peste tot din lume. Îți prezentăm, așadar trendurile acestui sezon, așa cum le-am întâlnit și noi.

Buze în culori închise

Rujul roșu are un adversar puternic - mai pătrunzător și potrivit pentru cele îndrăznețe. Despre ce vorbim? Buzele în nuanțe de burgundy. Surprinzător de versatil, această nuanță este adecvată pentru toate tonurile de piele.

 


Cocurile înalte

Omniprezentul coc nu dă semne să iasă din tendințe. De la un aspect super aranjat, la unul lejer și răvășit, cocul încoronează capetele doamnelor și domnișoarelor de la Sydney până la Milano. 

Manichiura Artistică

Manichiura tip statement este încă aici – deși a fost puțin în hibernare în ultimul timp. Sezonul acesta debutează cu o bază albă, numai bună pentru modele elaborate și culori electrice.

 

Cărarea pe mijloc

Un mod super ușor și rapid de a-ți revigora coafura este de a schimba cărarea. Cărarea pe mijloc își are inspirația din stilul anilor 70 și 90. Este suficient să-ți usuci părul și să-ți accesorizezi lookul cu un zâmbet! 

Text: Foto: Getty Images & Kamel Lahmadi