5 MODALITĂȚI DE A INCLUDE MAI MULTE MINERALE ÎN ALIMENTAȚIE

Este cunoscut faptul că vitaminele sunt necesare în viața de zi cu zi, dar știai că și mineralele joacă un rol la fel de important pentru sănătatea ta? Acestea ajută organismul prin impactul pe care îl au asupra metabolismului, echilibrează nivelul de apă, contribuie la sănătatea oaselor și la multe altele. Iată cum le poți include în alimentația ta!

1. CALCIU
Calciul este necesar pentru îndeplinirea diferitor funcții în organism, printre care și formarea oaselor și a dinților puternici. De unde îl putem obține în mod natural? Din lapte (și alte produse lactate), broccoli și frunze verzi, cum ar fi kale și spanac.

2. FIER
Deoarece fierul este responsabil cu transportul de oxigen la toate organele din corpul nostru, deseori, în absența acestuia, poți resimți o senzație de oboseală sau te afli în imposibilitatea de a te concentra. De unde îl putem obține în mod natural? Din frunze verzi, fasole, mazăre, linte și tofu.

3. MAGNEZIU
Cu siguranță unul dintre mineralele cele mai subevaluate, magneziul joacă un rol important în îndeplinirea funcțiilor musculaturii și reduce oboseala și epuizarea fizică. De unde îl putem obține în mod natural?  Din nuci, semințe, leguminoase, pește și cereale integrale.

4. ZINC
Luptătorul cel mai îndârjit împotriva infecțiilor, dragul nostru prieten, zincul, ne ține departe de gripe și răceli și joacă un rol important în menținerea sănătății pielii, a părului și a unghiilor. De unde îl putem obține în mod natural? Din creveți, boabe întregi, semințe de dovleac, fasole roșie și spanac.

5. IOD
Iodul este important pentru îndeplinirea funcției tiroidei. De unde îl putem obține în mod natural?  Din mazăre, produse lactate, pește și ouă.

Text: Foto: Getty Images