Prezentele reguli şi condiţii şi orice documente indicate în ele (în continuare „Condiţii”) reglementează regulile, principiile, drepturile şi obligaţiile Brand Partenerilor Oriflame. În cazul acceptării și acordului Brand Partenerul Oriflame, acesta condiții vor constitui un acord cu valoare juridică între Brand Partenerul Oriflame („Partener”, „Brand Partener Oriflame”, „Brand Partener”) și Oriflame ÎCS „Oriflame International” SRL, înregistrată pe adresa: RM, or. Chişinău, str. 31 august 1989, nr.64:, cu numărul de înregistrare 1002600014732 („Oriflame”, „Companie”, „Compania Oriflame”). După acceptarea acestor condiții Brand Partenerii Oriflame pot și sunt îndemnați să tipărească și să păstreze o copie a acestui document. Oriflame își rezervă dreptul de a revizui prezentele Condiţii, iar Partenerii vor primi notificări în acest sens. Data ultimei actualizări o puteţi afla la sfârşitul Condiţiilor.
Oriflame va notifica Parteberii despre anumite modificări după cum este descris în prezentele Condiţii.
I. DEFINIŢII
În prezentele Condiţii, sunt utilizate următoarele noţiuni:
1.1 Codul de Etică şi Regulile de Conduită a Brand Partenerului Oriflame: setul de reguli obligatorii care constituie parte a Planului de Succes Oriflame şi care reglementează conduita Brand Partenerilor faţă de Oriflame, Clienţi şi alţi Brand Parteneri Oriflame;
1.2. Brand Partener Oriflame: orice persoană, care a împlinit vârsta de 14 ani, înregistrată la Oriflame în calitate de Brand Partener prin una din metodele stabilite, inclusiv, înregistrarea online, și a acceptat necondiționat prevederile prezentelor „Condiții”. Brand Partenerul Oriflame nu este angajat a companiei. Orice acțiune a Brand Partenerului Oriflame cu produsul după cumpărarea acestuia este în numele său. Toate obligațiile legate de cheltuieli, riscuri, plata impozitelor și respectarea legislației, Brand Partenerul Oriflame le îndeplinește independent;
1.3. Catalog Oriflame, Catalog1: o broşură pe hârtie sau electronică editată periodic de compania Oriflame, care conţine oferte ale produselor Oriflame şi preţurile recomandate cu amănuntul ale acestora;
1Catalogul este, de asemenea, utilizat intern în Oriflame de către angajații săi și de Brand Partenerii Oriflame, pe scurt de la „Perioadă de valabilitate a catalogului”. „Catalog” sau „Perioada de valabilitate a catalogului” reprezintă o perioadă calendaristică de 21 de zile (28 de zile în luna ianuarie a fiecărui an), cu o dată fixă de început (duminică) și o dată fixă de închidere (sâmbătă). Data catalogului este fixată la sfârșitul anului calendaristic înainte de următorul an și apare în funcție de datele din calendar. Determinarea unei date fixe de început și sfârșit de catalog este necesară pentru:
- a limita valabilitatea ofertei de preț și asortiment a produselor Oriflame;
- calcularea și acumularea reducerii la produsele Oriflame cumpărate;
- a determina durata programelor speciale pentru Brand Partenerii Oriflame;
- calcularea și achitarea remunerațiilor pentru antreprenorii individuali și independenți, care colaborează cu Oriflame în baza unui contract privind prestarea serviciilor;
- a determina durata programelor speciale de stimulare pentru Brand Partenerii Oriflame;
- determinarea îndeplinirii criteriilor pentru diverși indicatori de afacere pentru a atribui sau confirma un anumit statut a unui Brand Partener Oriflame;
- determinarea îndeplinirii criteriilor pentru diverși indicatori de afaceri pentru a confirma participarea la activități motivaționale ale companiei.
1.4. Perioada de valabilitate a catalogului: perioada de timp indicată pe coperta fiecărui Catalog, pe durata căreia sunt valabile ofertele Catalogului Oriflame respectiv;
1.5. Produse Oriflame, Produse, Producție: produse cosmetice și de parfumerie, accesorii și alte produse realizate de Oriflame;
1.6. Mărcile Comerciale Oriflame: Denumirea Oriflame, logotipul Oriflame şi denumiri de produse sau de game de produse pe care Oriflame le fabrică, scoate pe piață, vinde sau distribuie;
1.7. Teritoriu: Republica Moldova;
1.8. Date Personale: datele prezentate de Partener la înregistrare în calitate de Brand Partener Oriflame, precum şi orice informaţii suplimentare despre Partener pe care le poate oferi periodic;
1.9. Factură: cont/factură sau orice alt document conform căruia Produsele sunt transmise către Brand Partenerul Oriflame, în care este indică lista de Produse, data transferului Produselor, prețul total de cumpărare în lei, numărul de înregistrare a Brand Partenerului Oriflame atribuit acestuia în momentul înregistrării în calitate de Brand Partener (număr de înregistrare) și alte detalii necesare.
1.10. Site: pagina oficială Oriflame în Internet pe adresa: HTTPS://MD.ORIFLAME.COM/
1.11. Abonament anual – taxă percepută de la Brand Partenerul Oriflame (o dată după înregistrare și ulterior anual sub rezerva cooperării continue), pentru înregistrare pe site, posibilitatea de a cumpăra produse pe site, posibilitatea de a primi informații despre produsele noi și ofertele speciale Oriflame, acces la funcțiile avansate ale site-ului și instrumente online pentru dezvoltarea afacerii, precum și posibilitatea de a beneficia de ofertele speciale Oriflame pentru persoanele înregistrate pe site (inclusiv promoții în curs). Costul abonamentului anual (prelungirea abonamentului anual), este indicat pe site. Oriflame își rezervă dreptul de a modifica costul și procedura de plată pentru abonamentul anul (prelungirea abonamentului anul), inclusiv anularea, micșorarea sau prevederea uneori condiții speciale de plată pentru abonamentul anul ca parte a promoțiilor speciale lansate de Oriflame. Informații despre acest lucru vor fi postate pe site.
II. ÎNREGISTRARE ŞI PARTICIPARE
2.1. Înregistrarea pe site se efectuează la adresa: HTTPS://MD.ORIFLAME.COM/
2.2 Înregistrarea pe Site este obligatorie pentru plasarea unei comenzi.
2.3. Oriflame nu este responsabilă pentru exactitatea sau corectitudinea informațiilor furnizate de Brand Partenerul Oriflame la înregistrare.
2.4. Orice persoană va fi considerată înregistrată ca Brand Partener Oriflame după ce Oriflame acceptă cererea persoanei respective și îi atribuie un număr personal de Brand Partener Oriflame.
2.5. După înregistrare:
• Brand Partenerul Oriflame va avea dreptul să cumpere produse Oriflame în conformitate cu prezentele Reguli și Condiţii, precum şi să beneficieze de alte avantaje oferite de Oriflame;
• Brand Partenerul Oriflame va fi obligat să respecte cu strictețe aceste reguli, precum și prevederile oricăror documente menționate în aceste reguli, care fac parte integrantă din aceste reguli. Cu excepția cazului în care se specifică altfel pe site, prima comandă plasată de Brand Partenerul Oriflame pe site va include și costul abonamentului anual.
2.6. Dacă în perioada de valabilitate a 4 cataloage la rând, după catalogul de înregistrare a Brand Partenerului Oriflame, acest Brand Partener nu plasează nici o comandă, înregistrarea acestuia va fi anulată.
2.7. Brand Partenerul Oriflame, precum și Oriflame, au dreptul să înceteze relația în orice moment, fără să dea careva motive în conformitate cu prezentele Condiții, expediind o notificare scrisă cu privire la această reziliere. Decizia de încetarea a colaborării inițiată de Oriflame intră în vigoare imediat.
2.8. Brand Partenerul Oriflame se angajează să nu dezvăluie terților loginul și parola emise Partenerului în timpul înregistrării. Dacă Partenerul are suspiciuni cu privire la securitatea loginului și a parolei sale sau de posibilitatea utilizării lor neautorizate de către terți, Partenerul se angajează să notifice imediat Oriflame, expediind un mesaj din contul personal sau un e-mail la adresa: INFO@ORIFLAME.MD. Toate acțiunile efectuate în contul personal cu utilizarea acestui login și parolă până la primirea de către Oriflame a notificării din partea Brand Partenerului, sunt considerate acțiuni ale Brand Partenerului.
III. CUMPĂRAREA PRODUSELOR
A. PLASAREA UNEI COMENZI
3.1. Brand Partenerul Oriflame poate comanda Produsele postate pe pagina oficială Oriflame.
3.2. O comandă este considerată ca fiind plasată după efectuarea următorilor paşi:
• în cazul unei comenzi online a Brand Partenerului Oriflame, acesta a selectat Produse pe care dorește să le procure, folosind opţiunea „adaugă în coş”. Partenerul poate revizui şi modifica, în orice moment, conţinutul coşului, schimbând cantitatea de produse, eliminând anumite produse sau întregul conţinut al coşului;
• Brand Partenerul Oriflame a comunicat datele personale necesare pentru livrare şi a dat acordul ca Oriflame să folosească aceste date în scopurile expuse în Politica de protecție a datelor cu caracter personal Oriflame;
• Brand Partenerul Oriflame a selectat metoda de livrare și de plată a Produselor.
3.3. După plasarea unei comenzi online, aceasta nu poate fi modificată prin intermediul website- ului. Partenerul poate anula complet comanda pe siteul-web și poate face o comandă nouă dacă comanda nu a fost colectată. În celelalte cazuri trebuie să contacteze Serviciul Suport Clienţi la nr. de telefon 022-837-10 sau pe adresa electronică: INFO@ORIFLAME.MD.
3.4. După acceptarea comenzii Oriflame va expedia Partenerului o confirmare a comenzii prin postă electronică.
3.5. Împreună cu produsele comandate, Brand Partenerul va primi o factură care conține lista produselor comandate. Produsele se eliberează Brand Partenerului Oriflame sau, în absența sa, unei persoane terțe căruia partenerul ia transmis confirmarea electronică (codul secret) al comenzii (cu excepția cazului în care livrarea produselor este posibilă numai direct către Brand Partenerul Oriflame și (sau) numai la semnarea documentelor care confirmă primirea comenzii). Destinatarul trebuie să semneze Factura sau alt document care confirmă primirea comenzii sau să introducă/ prezinte o confirmare electronică (codul secret) pentru primirea comenzii .
3.6. În cazul unei comenzi online, trebuie să ţineţi cont de următoarele:
• Brand Partenerul Oriflame nu va primi un exemplar al acestor Condiții, precum și alte documente care constituie un acord obligatoriu pentru Partener după ce acesta a finalizat cu succes procedura de înregistrare în calitatea de Brand Partener Oriflame;
• Oriflame se angajează să respecte Codul de Conduită expus în punctul 10 din Condiţii. 3.7. Brand Partenerul Oriflame poate anula comenzile îndeplinite şi achitate, doar în modul descris în punctul 4 a prezentelor Condiții.
3.8. Puteţi plasa comenzi la orice oră de zi sau noapte, cu excepția perioadelor cu o anumită restricție privind disponibilitatea site-ului web al Companiei.
3.9. Nu toate Produsele sunt disponibile la orice oră. Dacă un produs nu se află la depozit în momentul plasării unei comenzi, Oriflame va depune toate eforturile rezonabile pentru a informa Partenerul până la completarea comenzii pentru ca Partenerul să poată modifica comanda sau renunţa la ea.
3.10. Site-ul Oriflame poate fi inaccesibil din când în când, pe durata unei perioade limitate de timp, din cauza deservirii tehnice sau din diferite motive tehnice. Oriflame nu va purta răspundere pentru o asemenea lipsă a accesului şi va respinge orice pretenţii din partea Partenerilor sau a altor vizitatori.
B. PREŢURI ŞI MODALITATEA DE PLATĂ
3.11. Dacă nu este specificat altfel, Preţurile pentru Produse afişate în Catalog sunt preţuri complete cu amănuntul la produse la momentul plasării unei comenzi. Toate preţurile sunt indicate în valută locală şi includ TVA.
3.12. Oriflame își rezervă dreptul de a modifica preţurile în orice moment şi la propria discreţie. O notificare prealabilă nu este necesară. 3.13. Preţurile nu includ costul transportului, livrării şi orice alte plăţi şi taxe indicate explicit la perfectarea unei comenzi ca adaosuri suplimentare la preţ, şi acestea pot varia în dependenţă de modalitatea de livrare aleasă de Partener.
3.14. Periodic putem acorda reduceri. Brand Partenerii Oriflame se pot adresa mereu cu orice întrebări privind calcularea Preţurilor la Serviciul Suport Clienţi +373 (22) 837 100 pe adresa electronică INFO@ORIFLAME.MD.
3.15. Plata Produselor poate fi efectuată printr-un terminal de plată, card de credit, prin transfer bancar, la oficiile postale, curierului la recepționarea comenzii sau prin altă metode de plată stabilită de Oriflame și comunicată Partenerilor prin orice metodă disponibilă: e-mail, sms, prin postarea informațiilor relevante pe pagina web Oriflame HTTPS://MD.ORIFLAME.COM/ în secțiunea pentru Brand Parteneri etc.
3.16. Oriflame informează Partenerii despre gama de produse în vânzare prin intermediul e-mail, sau alte modalități, distribuirea de cataloage, broșuri, pliante. Frecvența și ordinea distribuirii rămâne la discreția Oriflame. Costul cataloagelor, broșurilor, pliantelor utilizate în conformitatea cu această clauză pentru a informa Partenerii este inclus în prețul Produselor, în acest caz, distribuirea se efectuează fără a percepe taxă suplimentară de la Partener.
3.17. Oriflame are dreptul de a transfera sau să atribuie datoria unui Partener Oriflame către o altă persoană în cazul în care Partenerul nu plătește pentru produsul achiziționat la timp.
3.18. Pentru a obţine informaţii suplimentare privind modalităţile de plată, inclusiv toate condițiile posibile de cumpărare a produselor cu plată amânată, vă rugăm să contactați Serviciul Suport Clienţi la nr. de telefon +373 (22) 837 100 sau pe adresa electronică: INFO@ORIFLAME.MD
C. LIVRARE ŞI TRANSMITEREA RISCULUI
3.19. Produsele comandate pot fi livrate Brand Partenerilor Oriflame doar pe Teritoriul Moldovei
3.20. Brand Partenerul Oriflame alege locul de livrare a Produselor în timpul plasării comenzii.
3.21. Oriflame se obligă să prelucreze şi să livreze comanda într-un termen cât mai scurt, dar nu mai târziu de 30 de zile după confirmarea comenzii din partea Oriflame. Oriflame nu poartă răspundere pentru întârzierile de livrare cauzate de circumstanțe ce nu depind de Oriflame.
3.22. Riscul pierderii Produselor şi dreptul asupra Produselor trec la Brand Partenerul Oriflame în momentul livrării Produselor sau în absența acestuia către o parte terță, confirmată prin semnarea facturii sau unui alt document care confirmă primirea comenzii sau prin introducerea/trimiterea unei confirmări electronice (cod secret) în legătură cu primirea comenzii.
3.23. Oriflame nu va purta răspundere pentru imposibilitatea livrării, pentru o livrare incorectă sau pentru o livrare cu întârziere a unei comenzi în rezultatul prezentării de către Partener a Datelor Personale incorecte sau incomplete.
D. CORESPUNDEREA PRODUSELOR ORIFLAME
3.24. Garantăm că Produsele Oriflame sunt fabricate în conformitate cu legile Uniunii Europene și Uniunii Vamale şi cu Codul Etic Oriflame.
IV. DREPTUL DE ANULARE A COMENZII
4.1. Oriflame respectă cu stricteţe regulile de returnare a produselor, aplicabile pe Teritoriu (pentru informaţii suplimentare, a se vedea punctul 4.3).
4.2. În momentul primirii comenzii, Brand Partenerul trebuie să verifice conţinutul acesteia pentru a vă convinge că ea nu conţine careva produse care s-ar fi putut deteriora în timpul transportului. Partenerul, sau o altă persoană care primește produsele în numele Partenerului trebuie să informeze imediat Serviciul Suport Clienţi prin înaintarea unei pretenţii şi descrierea deteriorărilor / defectelor, să își exprime dorința de a înlocui acest produs cu unul similar sau de a-l returna și primi înapoi costul acestuia. Pretenţia urmează a fi plasată online de către Brand Partener pe site-ul companiei: oriflame.md
4.3. Dreptul de returnare şi compensare
4.3.1 Un Brand Partener Oriflame poate anula o comandă a Produselor fără a explica cauzele. Aceasta înseamnă că Partenerul s-a răzgândit sau din orice alt motiv a hotărât că nu dorește să primească Produsele, atunci poate notifica Oriflame despre decizia de a anula comanda. În acest caz, Oriflame va rambursa costul comenzii plătite, aplicând o penalizare care urmează să acopere toate costurile suportate pentru asamblarea și transportul acestei comenzi către Partener și înapoi către Oriflame.
4.3.2 Un Brand Partener Oriflame poate anula o comandă fără a rambursa costurile specificate în clauza
4.3.1 în orice moment, chiar și după primirea unei confirmări a comenzii prin e-mail, dar înainte de începerea asamblării.
4.3.3 Pentru a anula o comandă Brand Partenerul Oriflame se poate adresa la Serviciul Suport Clienţi la nr. + 373 (22) 837 100 sau la adresa de e-mail: INFO@ORIFLAME.MD. Anularea va intra în vigoare la data primirii notificării de către Oriflame din partea Partenerului. Dacă partenerul apelează la Serviciul Suport Clienți, atunci anularea comenzii are loc la data efectuării acestui apel.
4.3.4 La returnarea produselor, Brand Partenerul va primi o rambursare completă a costului plătit de acesta pentru Produse. Oriflame va rambursa costul cât mai curând posibil, dar, în orice caz, în termen de (a) 5 zile calendaristice de la data primirii Produselor de la Brand Partener sau (b) dacă produsele nu au fost expediate din depozit, 5 zile calendaristice de la data în care Partenerul trimite o notificare de anulare a comenzii.
4.3.5 Dacă Partenerul returnează produsele din cauza unor defecte a Produselor sau a descrierii incorecte, Oriflame va rambursa costul integral al produsului defect.
4.3.6 Oriflame va returna banii pe contul de preplată a Brand Partenerului. 4.3.7 Dacă Produsele au fost livrate către Brand Partener , returnarea acestora este posibilă numai dacă Partenerul îndeplinește următoarele condiții:
4.3.7.1 Partenerul trebuie să returneze Produsele către Oriflame fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, cel mult în 7 zile de la data primirii comenzii;
4.3.7.2 Produsele nu sunt deteriorate și corespund descrierii (dacă nu, a se vedea punctul 4.3.5);
4.3.7.3 Partenerul va fi responsabil pentru costurile de returnare a Produselor. Brand Partenerul Oriflame este obligat să păstreze Produsele și să aibă grijă de ele în timp ce acestea sunt în posesia lui până când sunt returnate către Oriflame.
4.3.8 Oriflame este responsabil pentru livrarea Produselor în conformitate cu clauzele prezentelor Condiții. Brand Partenerul Oriflame, în calitate de cumpărător va avea întotdeauna dreptul de protecție pentru produsele cu defecte sau a Produselor care nu corespund descrierii în conformitate cu legislația locală. În plus, Oriflame garantează calitatea înaltă a tuturor Produselor marca Oriflame și certifică faptul că acestea sunt fabricate de Oriflame sau comandate de Oriflame în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate.
V. OBLIGAŢIILE UNUI BRAND PARTENER ORIFLAME
5.1. Brand Partenerii pot cumpăra şi vinde Produse Oriflame în numele şi din contul lor. Dacă Partenerul va hotărî să comercializeze Produse Oriflame, în aceste cazuri se va considera că Partenerul acționează ca o persoană independentă (antreprenor individual) şi nu ca un agent sau angajat/colaborator al companiei Oriflame. Brand Partenerul Oriflame nu are dreptul să poarte negocieri, să cumpere, vândă sau să încheie în baza condițiilor generale careva acorduri în numele Oriflame sau la solicitarea Oriflame, sau în numele sau la solicitarea unei alte companii din Grupul Oriflame.
5.2. Dacă Brand Partenerul va hotărî să vândă Produse Oriflame, va trebui să obţină toate autorizaţiile, licenţele şi să efectueze toate tipurile de înregistrări necesare în conformitate cu legislaţia Teritoriului pentru desfăşurarea unei practici independente de afaceri, inclusiv toate tipurile de înregistrare ce ţin de protecţia datelor cu caracter personal (a se vedea punctul 5.6) şi luarea la evidenţă fiscală. Partenerul poartă răspundere individuală pentru evidenţa şi achitarea tuturor impozitelor, taxelor şi plăţilor aplicabile pentru o astfel de activitate.
5.3. Oriflame admite returnarea şi înlocuirea Produselor, după cum este indicat în Condiţii, de către Partener însuși dacă cumpără Produsele în numele său. În cazul în care o comandă este plasată în numele altor Parteneri Oriflame, returnarea acestor Produse se face în numele acestor Parteneri. (conform clauzei 3.11).
5.4. Brand Partenerul Oriflame trebuie să menţină imaginea şi reputaţia companiei Oriflame. Partenerul se obligă să nu facă nici-un fel de declaraţii şi să nu întreprindă nici-un fel de acţiuni care ar putea dăuna imaginii companiei Oriflame sau a Produselor. Brand Partenerul Oriflame trebuie să își administreze afacerea cu respectarea legilor şi eticii, şi să nu faceţi careva declaraţii false sau exagerate (precum şi declaraţii care induc în eroare) despre Produse și/sau Oriflame.
5.5. Brand Partenerul Oriflame recunoaşte că Mărcile Comerciale Oriflame, denumirea comercială, logotipul și alte proprietăți intelectuale protejate și neprotejate sunt proprietate a companiei Oriflame, şi se angajează să nu le încalce nici-un fel.
5.6. La prezentarea Produselor Oriflame, Brand Partenerul trebuie să respecte cu stricteţe Regulile de Conduită şi Codul de Etică.
5.7. Brand Partenerul Oriflame, poate colecta, înregistra, păstra şi actualiza datele personale ale clienţilor săi (adică orice informaţii despre o persoană care pot fi folosite pentru identificarea acesteia). De aceea, Brand Partenerul este obligat să respecte legislaţia în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal și confidențialitatea acestora.
5.8. În particular, Brand Partenerul Oriflame va lua măsuri tehnice şi organizatorice de securitate corespunzătoare pentru protejarea datelor personale ale Clienţilor împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii sau modificării accidentale, divulgării sau accesului neautorizat, în particular când prelucrarea datelor presupune transmiterea lor prin reţea, precum şi în privinţa oricăror altor tipuri de prelucrare ilegală. Luând în consideraţie nivelul dezvoltării tehnice şi costurile de realizare a acestuia, măsurile sus-menţionate trebuie să asigure un nivel de securitate corespunzător riscurilor legate de prelucrare, precum şi naturii datelor personale protejate.
5.9. Oriflame nu poartă nici o răspundere pentru orice amenzi, cheltuieli, taxe şi, în general, de orice costuri pe care Partenerul le poate suporta în rezultatul oricăror încălcări a legilor în vigoare privind protecţia şi confidenţialitate datelor cu caracter personal. Partenerul este obligat să ramburseze Oriflame toate pierderile suferite de Oriflame ca urmare a revendicărilor făcute de terței în legătură cu utilizarea de către Partener a informațiilor personale și de confidențialitate a terților.
5.10. Dacă Brand Partenerul Oriflame dorește să invite o altă persoană pentru ca acesta să devină un Brand Partener, poate obţine anumite date personale direct de la această persoană. Pentru a face acest lucru, Partenerul trebuie să respecte cu strictețe procedurile stabilite de Oriflame. 5.11. În nici-un fel de circumstanțe Brand Partenerul Oriflame nu are dreptul să expedieze mesaje informative, publicitare și/sau orice alte mesaje în numele Oriflame.
VI. OBLIGAŢIILE ORIFLAME
6.1. Oriflame va livra orice Produse comandate de către Partener pentru sine sau clienții săi cu condiţia disponibilităţii acestora.
6.2. Oriflame nu poartă nici o răspundere legată de lipsa Produselor în stoc sau la depozit.
VII. ÎNCETAREA PARTICIPĂRII
7.1 Oriflame poate înceta participarea unui Brand Partener Oriflame printr-o înştiinţare cu efect imediat, în una din următoarele circumstanţe:
• dacă Brand Partenerul Oriflame face careva declaraţii false cu privire la Produsele Oriflame sau furnizează Oriflame date personale care, în esenţă, sunt inexacte sau nu corespund realităţii;
• dacă Partenerul datorează Oriflame; • în cazul încălcării de către Brand Partenerul Oriflame a oricăreia dintre prevederile Condițiilor;
• în cazul încălcării, de către Brand Partener a oricărei prevederile documentelor enumerate în Condiţii, sau în cazul încălcării oricărei prevederi a Codului de Etică şi Regulilor de Conduită, precum și în alte cazuri.
7.2. Perioada de înregistrare a Brand Partenerului Oriflame va expira dacă nu există comenzi din partea sa în termen de 4 perioade consecutive de Catalog după catalogul de înregistrare a Partenerului sau după 17 perioade consecutive de catalog, după catalogul în care Partenerul a plasat ultima comandă sau la cererea Partenerului, în dependență de ce parvine prima.
VIII. EXAMINAREA PRETENŢIILOR
Orice pretenţii, întrebări şi interpelări pot fi depuse la Serviciul Suport Clienţi Oriflame pe adresa INFO@ORIFLAME.MD sau la telefonul + 373(22) 837 100. IX. Confidențialitate
9.1. Orice informații comerciale (materiale de instruire, informații despre planul de marketing, oportunitățile de afacere etc.) sau alte informații furnizate de Oriflame sau care au devenit cunoscute Brand Partenerului Oriflame în orice alt mod, dar cu respectarea prezentelor Condiții, dacă ea este legată de operațiuni comerciale sau de afacere Oriflame sau ale grupului de companii Oriflame sau a proceselor de producție ale acestora și sunt furnizate de către acestea către Partener, atunci aceste informații comunicate către Brand Partenerul Oriflame sunt considerate confidențiale (în continuare „Informații Confidențiale”), iar Brand Partenerul Oriflame nu are dreptul să dezvăluie sau să o folosească fără permisiunea scrisă în prealabil din partea Oriflame.
9.2. Obligația de a păstra confidențialitatea prevăzută în prezentul articol 9 rămâne în vigoare și după încetarea relației dintre Brand Partener Oriflame și Oriflame, în conformitate cu punctul 7 a prezentelor Condiții. Dacă nu se stabilesc interdicții sau alte restricții suplimentare prin acte juridice de reglementare, transferul informațiilor confidențiale de către Partenerul Oriflame către terți, publicarea sau alte dezvăluiri ale acestor informații în termen de 3 (trei) ani de la încetarea calității de Brand partener Oriflame, din orice motiv, poate fi efectuat numai cu acordul scris al Oriflame, cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate organelor autorizate guvernamentale, care au dreptul să pretindă la aceste informații în conformitate cu legislația locală.
9.3. Restricții privind nedivulgarea informațiilor confidențiale nu se aplică la informațiile publice sau care au fost primite de către Brand Partenerul Oriflame nu ca urmare a furnizării de către Oriflame, ci prin alte surse înainte sau după primirea lor de la Oriflame.
X. CODUL DE ETICĂ ÎN AFACERI
Compania Oriflame respectă cu stricteţe CODUL DE ETICĂ ORIFLAME, PRECUM ȘI CODUL DE ETICĂ AL ASOCIAŢIEI DE VÂNZĂRI SOCIALE. Compania Oriflame cere de la Partenerii săi să respecte cu stricteţe prevederile acestor coduri etice.
XI. ERORI ŞI CORECTĂRI
Cu toate că Oriflame depune eforturi rezonabile pentru a reflecta, pe site, informaţii exacte şi actuale, nu garantăm şi nu afirmăm că nu vor fi erori pe website. Erorile de introducere a datelor sau alte probleme tehnice pot duce uneori la afişarea unor informaţii inexacte. Oriflame își rezervă dreptul de a corecta posibilele inexactităţi sau greşeli de tipar pe site, inclusiv informaţiile privind preţurile şi disponibilitatea produselor şi serviciilor, şi, de asemenea, nu poartă nici-o răspundere pentru asemenea erori. De asemenea, Oriflame poate în orice moment face precizări şi/sau modificări în caracteristicile, funcţionalitatea sau conţinutul site-ului. Dacă Brand Partenerul Oriflame a observat careva informaţii sau descrieri care, în opinia sa, sunt incorecte, ei pot contacta Serviciul Suport Clienţi.
XII. LINKURI
Oriflame poate da linkuri către alte website-uri sau resurse. Includerea de către Oriflame a unor asemenea linkuri nu înseamnă că aprobă orice informaţii, produse sau servicii spre care duc aceste linkuri. Oriflame nu poartă răspundere pentru conţinutul sau rezultatele activităţii oricăror linkuri web, incluzând aici alte website-uri la care se face referinţă pe site-ul dat sau care pot fi accesibile pe acest site. Vă rugăm să ne informaţi despre orice erori sau materiale necorespunzătoare găsite pe website-urile la care se face referinţă pe acest site.
XIII. PREVEDERI GENERALE
13.1. Prezentele Condiţii sunt reglementate de legile Teritoriului, şi orice dispute născute din Condiţii sau în legătură cu Condiţiile vor fi soluţionate în instanţele de judecată competente ale Teritoriului.
13.2. Dacă o careva prevedere a Condiţiilor va fi recunoscută ca fiind ilegală, nevalabilă sau, din careva motiv, ca neavând valoare juridică, nevalabilitatea acestei prevederi nu va afecta valabilitatea celorlalte prevederi ale Condiţiilor.
13.3. Oriflame își rezervă dreptul de a actualiza şi modifica aceste Condiţii. Orice modificare sau actualizare va lua efect din momentul publicării ei pe site-ul nostru HTTPS://MD.ORIFLAME.COM/
13.4. Orice modificare de acest fel va fi considerată ca fiind acceptată de către Brand Parteneri Oriflame dacă acesta va continua să comande Produse după aplicarea modificării.
13.5. Oriflame poate expedia către Brand Partenerul Oriflame avertizări, înştiinţări, mesaje electronice, scrisori. Brand Partenerul Oriflame poate în orice moment să actualizeze preferinţele sale privind primirea mesajelor de marketing, accesând setările utilizatorului. Prin acceptarea acestor Condiţii, Brand Partenerul Oriflame își dă acordul ca Oriflame să trimită orice alte informaţii/ mesaje referitoare la contractul şi/sau comenzile sale pe un suport permanent, şi nu pe hârtie (adică prin poștă electronică sau prin orice alte mijloace, care se adresează Brand Partenerului care îi vor permite să păstreze informaţiile într-un loc accesibil pentru folosire în viitor, pe durata unei perioade suficient de timp, precum şi să reproducă asemenea informaţii într- o formă neschimbată).
13.6. Termenul de notificare pentru orice înştiinţare expediată în conformitate cu prezentele Condiţii curge din momentul expedierii înştiinţării prin poştă cu scrisoare recomandată. Dacă o înştiinţare este expediată prin orice alte mijloace, termenul de notificare curge din momentul primirii înştiinţării. Acest lucru nu se aplică informării Oriflame despre un retur în conformitate cu punctul 4 – termenul pentru retur curge din ziua în care Partenerul informează Oriflame despre intenția de a returna Produsul.
13.7. Oriflame oferă Partenerilor săi acces gratuit la serviciile online (secțiunea pentru Brand Parteneri Oriflame). În timpul utilizării serviciilor online, este interzisă postarea sau trimiterea mesajelor care exprimă violență, cruzime, sau ură rasială sau care încalcă legile aplicabile și politicile Oriflame.
XIV POLITICA DE PROTECȚIE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Când un Brand Partener Oriflame se înregistrează, el își exprimă acordul ca Oriflame, compania sa mamă și orice entitate juridică care este controlată direct sau indirect de către compania mamă și terțe părți autorizate (adică Brand Partener Oriflame, furnizori terți și furnizori de servicii terți) pot stoca, utiliza și prelucra (inclusiv prin mijloace automatizate) datele cu caracter personal ale Brand Partenerilor Oriflame în conformitatea cu LEGEA PRIVIND PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL.
XV. LEGĂTURĂ INVERSĂ
15.1. În cazul apariţiei oricăror întrebări privind Condiţiile, Brand Partenerul Oriflame poate scrie la INFO@ORIFLAME.MD sau apela la numărul + 373(22) 837 100.
15.2. Mai jos sunt prezentate informaţii actuale suplimentare despre Oriflame ÎCS „Oriflame International” SRL
Denumirea | Oriflame International SRL |
Adresa geografică | MD-2012, Moldova, Chişinău, str.31 august 1989, nr.64 |
Informații de contact |
Tel. + 373(22) 837 100 e-mail: INFO@ORIFLAME.MD |