Călătoria aromelor

Ingredientele din diferite părți ale lumii au inspirat parfumerii să creeze arome combinate Born to Fly — Compozițiile sunt similare rutelor pentru care nu aveți nevoie de bilete pentru un avion, o valiză și o viză.

FRANȚA: LAVANDA ȘI MAGNOLIA
Franța — cea mai mare țară a Uniunii Europene, care ocupă aproape o cincime din teritoriul său. Aici se află cel mai înalt munte din Europa (Mont Blanc, 4810 m) și cel mai vizitat muzeu din lume (Louvre, până la 10 milioane de vizitatori anual). Gastronomia locala este inclusă în lista patrimoniului imaterial UNESCO: numai brânzeturi se produc mai mult de 1200 de soiuri.

În lunile iulie și august, în sudul țării înfloresc câmpurile de lavandă. În Provence, lavanda este numită aur albastru: fermierii o îngrijesc migălos, iar ziua de 15 august, ultima zi a recoltei, se transformă într-o mare sărbătoare. În aroma Born to Fly For Him  lavanda, împreună cu salvia muscat creează inima compoziției, proaspătă și spumantă.

Primăvara, pe tot teritoruiul Franței înflorește magnolia, care este considerată un simbol al feminității și al nevinovăției. Prospețimea citrusului cu note de vanilie - așa se poate descrie aroma complexa de flori, care deschid compoziția Born to Fly For Her.


JAPONIA: YUZU ȘI PERE NESHI 
Mai mult de 70% din suprafața Japoniei este ocupată de munți, în același timp, aceasta este situată pe 6852 insule, care se confruntă cu până la 1500 de cutremure pe an. Aici nu se obișnuiește să se poarte prin casă pantofi de stradă și să se ofere bacșiș, omul de zăpadă se face strict din două bile, iar bucătăria locală — este un adevărat cult.

Anume în Țara Soarelui Răsare am găsit fructe citrice neobișnuite pentru Born to Fly For Him: yuzu poate crește în condiții sălbatice și rezistă la înghețuri de până la minus 9 grade, iar aroma astringentă - este un amestec de mandarine și grapefruit, cu nuanțe de ace de pin și flori. Pentru Born to Fly For Her s-a ales para Neshi, care diferă de cea obișnuită printr-o acrime ușoară. 

MEXIC: AGAVA
Mexicul a descoperit pentru toată lumea ciocolata, porumbul și ardeiul iute. Anume în Mexic, ci nu în Egipt, se găsește cea mai mare piramidă din lume — Marea piramidă din Cholula. Țara ocupă locul 13 în lume după mărimea teritoriului, iar capitala sa este înconjurată de vulcani și recunoscută ca orașul cu cel mai mare număr de muzee — aici sunt in jur de 200.

În Mexic cresc 136 de specii de agave, plantațiile sunt situate la o altitudine de 1500 de metri deasupra nivelului mării. Din fibrele ei se fac frânghii, țesături și hârtie, iar sucul se folosește în medicina populară. Aroma de agave — erbacee, picantă si proaspătă, dar dulcie — constituie baza compoziției Born to Fly. 

Text: Foto: Oriflame