Cum să porți cu stil un make-up îndrăzneț al buzelor

Culoarea înseamnă optimism. Este veselă. Întoarce capete și pornește conversații. Însă dacă ești obișnuită doar cu rujuri în nuanțe discrete, o culoare puternică poate să te facă să te simți inconfortabil. Vara aceasta, scapă de inhibiții și încearcă un spectru mai larg de culori pentru buze – noi îți arătăm cum!


ÎNAINTE...

... de a aplica rujul, este necesar să înlături celulele moarte și să-ți hidratezi buzele. Exfoliază-ți delicat buzele cu ajutorul unei periuțe de dinți, cu mișcări circulare. Aplică apoi un balsam hrănitor și lasă-l câteva minute să se absoarbă în piele, înainte de a aplica rujul. 


DACĂ ...

... vrei ca buzele tale să iasă în evidență, aplică un corector pe marginea buzelor. Astfel, culoarea naturală va fi neutralizată, și vei obține o pânză albă pe care o poți picta, aplicând culoarea strălucitoare aleasă de tine. 


ALEGE...

... culoarea adecvată nuanței pielii tale. Dacă pielea ta are o nuantă în tonuri reci, vei arăta minunat cu un ruj cu subtonuri de albastru. Optează pentru roz (nouă ne place Flamingo Fuchsia), roșu intens sau tonuri de prună. În caz că pielea ta are tonuri calde, ți se vor potrivi nuanțele de corai, mandarină și roșu aprins – îți recomandăm Orange Pop sau Sunset Red




 
"Un ruj îndrăzneț reprezintă cel mai rapid și eficient mod de a adăuga dramatism instant și stil oricărui look."

 JONAS WRAMELL
Director Artistic Global Oriflame

ÎNTOTDEAUNA

... aplică rujul cu ajutorul unei pensule. Pornește de la Arcul lui Cupidon și trasează o linie spre extremitățile buzelor. Umple buzele cu un strat generos de ruj, absorbind excesul cu un șervețel, între aplicări.


EVITĂ

... să-ți pătezi dinții de ruj, poziționând buzele proaspăt rujate în jurul degetului arătător. Trage degetul încet spre exterior, pentru a înlătura excesul de ruj. 

ACUM FIXEAZĂ...

... cu pudră. Aplică un praf discret de pudră pentru a fixa rujul. Acum culoarea ta super îndrăzneață a buzelor este garantată pentru toată noaptea!

Text: